Pagina:Berto Barbarani, I due canzonieri, 1917.pdf/74

Sta pagina la xe stà trascrita, ma la gà ancora da vegner rileta.
V.


     E così se sassina i più bei ani,
e vien l'inverno che ghe fioca in çima;
a poco a poco se desfila i grani
de sto rosario, che la man te lima.

     Te disi: oh, passarà tuti i malani,
che tornaremo siori come prima!
Ma za se resta sempre pori cani
e perso i soldi se perde la stima...

     In fin che, veci, i te fa far le carte,
par mandarte al ricovaro, parchè,
parchè nissuni no vol più giutarte;

     e la gente, che vede sempre bruto
l'andarà a ciacolar par i cafè,
che t'eri un sior ma t'è magnado tuto.

Traesto fora da Wikipèdia - L'ençiclopedia łìbara e cołaboradiva in łéngua Vèneta "https://vec.wikisource.org/w/index.php?title=Pagina:Berto_Barbarani,_I_due_canzonieri,_1917.pdf/74&oldid=70551"